Crăciunul prin ochii unui înger

0

Aceasta este o altă modalitate de a spune copiilor povestea Crăciunului. Puteți să vă îmbrăcați în alb și să relatați narațiunea de mai jos, la persoana I. 

Cu siguranță vă întrebați cine sunt. Am să vă spun, nu vă îngrijorați: sunt un înger.

Sunt sigur că vă gândiți cum se poate una ca asta, doar nu așa arată un înger: unde-mi sunt aripile, dar harpa? Și un înger ar trebui să fie frumos, nu? În plus, te cunoaștem.

Aș vrea să vă răspund: un înger poate să ia orice formă alege Dumnezeu, poate arăta oricum vrea Dumnezeu. Se prea poate ca unii dintre voi să vă fi întâlnit cu prieteni de-ai mei îngeri, fără ca măcar să știți. Biblia vă spune că așa ceva este posibil:

“Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri.” (Evrei 13:2)

Sau poate ați mai auzit că oamenii, când ajung în cer primesc aripi și devin îngeri. Poate asta vedeți în Tom&Jerry, dar în Biblie scrie că noi, îngerii suntem ființe create de Dumnezeu, înainte ca voi, oamenii să fi existat. Suntem “duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea“ (Evrei 1:14).

Off, dar ce fac? Vă țin o lecție despre îngeri? Nu asta am fost trimis să fac, ci să vă ajut să vedeți Crăciunul cu alți ochi, cu ochii unui înger.

La început era doar Dumnezeu și ființele cerești, adică și noi, îngerii, trăind într-o comuniune neîntreruptă, până când, Dumnezeu a început să creeze lumea, așa cum o știți și voi: cerul albastru, vântul puternic sau în adieri, pământul roditor, explozia de culori a plantelor, infinitatea felurilor de animale și atunci când a terminat, v-a creat pe voi, oamenii.

Când am văzut una ca asta, toți îngerii am devenit geloși: nu suntem noi suficient de mulți sau suficient de buni? De ce a mai creat alte ființe, și mai ales inferioare nouă? Imediat apoi ne-am dat seama: Dumnezeu voia, de fapt, să aibă o relație strânsă cu ființe care să-L slujească și să-l iubească fără să-L fi văzut – cum faceți asta, tot nu înțeleg.

Dar nu tuturor îngerilor le-a trecut gelozia și supărarea: un înger deosebit frumos, Lucifer (numele lui înseamnă “fiul dimineții”, cel luminos și strălucitor), care era totdeauna cu Dumnezeu, fiind mâna Lui dreaptă, până când ați apărut voi. Când a văzut că voi, oamenii, vă închinați lui Dumnezeu, voia ca și lui să vă închinați. Dar, voi știți că există un singur dumnezeu căruia trebuie să vă închinați, Domnul Dumnezeu. Așa că, Lucifer a fost aruncat din cer, și s-a numit de atunci încolo Satan (nume care înseamnă: adversar, dușman, inamic), nume care i se potrivește foarte bine. Cel mai trist este că, o dată cu el au căzut din cer mulți alți prieteni de-ai mei, îngeri.

La scurt timp, a fost o altă cădere — de data asta nu din cer, ci în păcat. Am văzut-o cu ochii mei și nu mi-a venit să cred: de ce? de ce ai renunța la tot, și prin asta zic TOT, pentru o mușcătură dintr-un fruct, când ai fi putut avea orice altceva ți-ai fi dorit? De ce? Nu am să pot înțelege vreodată! Pentru mulți, mulți, mulți, mulți, foarte mulți ani v-am văzut căzând, și crescând și căzând din nou, și din nou și din nou! Iar răbdarea și iubirea pe care o are Dumnezeu pentru voi nu a încetat să mă uimească. Pe mine, unul, umanitatea mă duce la disperare! De ce oare, nu șterge Dumnezeu cu buretele toți oamenii și să o ia de la început? Bănuiesc că eu sunt cel care nu pot să dau de capăt acestui mister: e planul lui Dumnezeu, fără îndoială cel mai M-I-N-U-N-A-T lucru pe care l-am văzut vreodată și motivul pentru care vă vorbesc acum.

Știam despre acest plan – Dumnezeu voia să îi răscumpere pe oameni, dar nu știam cum o va face. Nimeni nu știa.

Acum vreo 2000 de ani a început un zvon: Dumnezeu începea să își pună în practică planul. Încă îmi mai amintesc cum ne întâlneam și povesteam în șoaptă despre cum va răscumpăra Dumnezeu oamenii. Cei mai mulți credeau că Dumnezeu va coborî pe pământ și le va spune oamenilor: “Slujiți-Mi, că dacă nu, e vai de voi!”. Alții, ca și mine, care am auzit mai multe vorbindu-se despre planul Lui, știam că Dumnezeu urma să vină pe pământ ca om, așa că ne-am gândit că va veni ca un rege măreț, că își va doborî toți dușmanii și va aduce din nou Edenul pe pământ — să vă dea o nouă șansă, tot în Eden.

Într-o zi, Dumnezeu însuși a venit la mine și mi-a zis: Vreau să mergi în Nazaretul din Galileea și să găsești acolo o fată tânără, pe nume Maria! Până și voi știți ce a trebuit să îi spun — scrie în Luca 1:30-33: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”

Imaginați-vă surpriza! Dumnezeu să vină pe pământ ca un bebeluș??!! Cum adică, salvatorul întregii lumi să înceapă ca un bebeluș? Stai puțin, dacă mă gândesc bine, Dumnezeu a mai făcut așa: Moise, Moise era un bebeluș care a ajuns să salveze poporul Israel din robie, dar el era om, nu Dumnezeu. Toți îngerii întrebam cu curiozitate și totuși șovăind: Va fi un superbebeluș? Și va avea o mămică și un tătic care îi vor spune ce să facă? Cum ar putea Dumnezeul nostru infinit să încapă într-un pruncușor atât de mic?

Eu eram convinsă: Dumnezeu avea să vină, într-un mod misterios pe pământ, ca un bebeluș, va crește într-un palat și va fi încoronat ca Împărat al Lumii. Cu siguranța Maria aceasta trebuie să fie vreo prințesă. Știam că ea este un urmaș al regelui David, deci era cât se poate de normal, nu?

După ce Dumnezeu mi-a mai dat câteva instrucțiuni, am pornit în căutarea Mariei. Când am ajuns în Nazaret, nu-mi venea să cred că tot ce am găsit a fost un mic oraș murdar – nici vorbă de palate, regi sau prințese, nimic mai mult decât țărani. Eram gata să mă întorc, când mi-am amintit că Dumnezeu nu poate face greșeli, deci Maria trebuia să fie acolo pe undeva. Am găsit-o pe Maria într-o casă mică de tot: era o fată de rând, foarte săracă. Nu era prințesă, și ca să-i pună capac, nu era nici măcar căsătorită. Dumnezeu urma să se nască dintr-o femeie necăsătorită? Chiar dacă nu înțelegeam una ca asta, m-am hotărât să nu comentez, ci să-mi îndeplinesc slujba.

Nu era nici o prințesă, Maria, dar cu siguranță avea ceva deosebit: avea o frumusețe a sufletului cum nu am mai văzut. Era modestă și gata să facă orice i-ar fi cerut Dumnezeu, chiar cu prețul propriei sale vieți. N-aș fi crezut că mai există astfel de oameni în lumea voastră. Aș fi vrut să mai vorbesc cu ea, dar mai aveam încă multe de făcut.

Dumnezeu mi-a spus că trebuie să merg imediat să îl conving pe logodnicul ei, Iosif, că Maria purta pe Fiul lui Dumnezeu. Nu a fost ușor, dar am reușit!

Acum urma partea pe care o așteptam: Dumnezeu mi-a spus să merg să le spun oamenilor că El urma să vină. Ardeam de nerăbdare să merg mai întâi la palat, sau cel puțin la rege și la nobili, și să le spun că Regele lor era pe drum. Când am ajuns la locul pe care mi l-a indicat Dumnezeu, nici urmă de palat, rege sau nobili – nimic! Și prin asta spun chiar nimic! Era doar o pajiște, drept în mijlocul pustietății. Tot ce am reușit să văd erau câțiva păstori și câteva oi.

Când le-am apărut în față, s-au speriat, dar de cum și-au dat seama cine sunt, au fost foarte bucuroși. Când i-am văzut așa de bucuroși, m-am emoționat și eu și cât ai clipi, ceilalți prieteni îngeri au început să cânte. Nu mai știu exact cum era melodia — nu mă pricep prea bine la cântat — dar versurile le putem citi în Luca 2:14: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”

Chiar dacă nu a fost ce m-am așteptat eu — palate, regi și nobili — a fost incredibil! Nu-i de mirare că Dumnezeu m-a trimis la păstorii aceștia! Cu siguranță nobilii sau vreun rege, n-ar fi primit vestea cu atâta bucurie.

Și a venit momentul să merg să văd nașterea Fiului lui Dumnezeu. Cât ai clipi am mers în locul numit Betleem. Știam că acolo nu sunt palate, dar mă așteptam la o casă frumoasă și primitoare. Nu puteam fi mai departe de adevăr! Când am ajuns acolo am dat de un grajd răcoros, cu mirosuri îndoielnice și murdar. Am fost cât se poate de furioasă, îmi venea să le spun: Oamenilor, acesta este Fiul lui Dumnezeu! Nu vă dați seama ce faceți?? Dar înainte să rostesc ceva, mi-am dat seama!

Dumnezeu a venit pe pământ ca om, ca să poată avea o relație cu voi, oamenii. A venit ca un om obișnuit, pentru că Lui nu-i pasă nici de bani, nici de nume. S-a născut într-un loc sărac pentru a vă arată ca ar face orice, absolut orice, pentru a vă arată cât de mult vă iubește pe voi, oamenii. V-a dat cel mai mare cadou — pe Sine însuși — ca să înțelegeți că a dărui este mult mai important pentru El decât a primi.

Uneori aproape îmi vine să cred că oamenii vor înțelege cât de departe a mers Dumnezeu pentru a vă arata cât vă iubește. Că poate, o dată-și-odată veți înțelege mesajul lui Dumnezeu și veți vesti mai departe, și altor oameni iubirea lui Dumnezeu.

Share.

Comentariile sunt inchise.