Meniu Închide

Crezul creștin

Obiecte: Un steag naţional şi Biblia.

Idee generală: Un crez rezumă tot ceea ce credem.

Text: Crezul apostolic.

Câţi dintre voi, mergeţi la şcoală? (Număraţi mâinile ridicate.) În colţul camerei sau pe peretele din faţa clasei, sunt steaguri ca şi acesta. (Puneţi-vă mâna la inimă şi priviți steagul.) Uneori, ne punem mâna dreaptă la inimă, rostim imnul țării noastre și declarăm că ne iubim ţara. Facem aceste lucruri în faţa steagului, pentru că el reprezintă ţara noastră. Drapelul nu este România, nu-i aşa? România este prea mare ca să o vedem pe toată dintr-o dată, deci folosim steagul să reprezinte ţara noastră.

Și biserica este, de asemenea, foarte mare. Venim la biserică şi auzim o mulţime de predici. Participăm la multe întâlniri de Școală Duminicală unde auzim multe lecții. Toate acestea sunt inspirate din Biblie. Ea reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu pe care trebuie să-l citim şi să-l studiem din ce în ce mai mult, pentru ca să înţelegem ce are Dumnezeu să ne spună.

Acum, să presupunem că unul dintre prieteni vă întreabă ce spune Biblia. Ce-i veți răspunde? Priviţi această Biblie, este o carte mare cu multe, multe pagini. Acest lucru înseamnă că vă va fi foarte greu să le spuneți prietenilor tot ce scrie în ea. Sunt prea multe de spus. Chiar şi cei care studiază Biblia toată viaţa lor, nu pot s-o înveţe în întregime.

Dar noi avem un mic ajutor. Acum mult timp, cineva a scris un mic rezumat al Bibliei, încercând să adune ideile cele mai importante. Acel text se numește crezul creștin și este și crezul noastru. El este suficient de scurt încât să poată fi învăţat pe de rost.

Când auziţi crezul rostit în biserică, prin acest gest, cei prezenți îşi mărturisesc credinţa în ceea ce scrie în Biblie. Puteţi să învăţaţi crezul şi să-l spuneţi şi voi. El este o modalitate de a spune pe scurt ceea ce ne învaţă Biblia. La fel ca şi steagul care reprezintă ţara.

Deci, dacă vă va întreba cineva ce spune Biblia, spuneți-le crezul apostolic. În felul acesta le veți comunica cele mai importante învăţături din Biblie.

 

Foto: www.commons.wikimedia.org