Meniu Închide

Alegere forțată – Școala

Timp: 30 minute

Materiale: nimic

Prezentare:

  1. Cere membrilor grupului să stea în mijlocul încăperii.
  2. Spune-le că, dintre două cuvinte opuse, vor alege unul, care îi descriu cel mai bine în experiența lor cu școala.
  3. Desemnează o parte a încăperii pentru tinerii care au ales prima variantă, iar partea opusă pentru cei care au ales a doua variantă. Nu permite nimănui să rămână neutru. Fiecare trebuie să facă o alegere.
  4. După prima „alegere forțată”, cere membrilor grupului tău să revină în mijlocul încăperii și treceți la următoarele două noi opțiuni.
  5. Continuă acest proces. Pe parcursul acestor întrebări, cere unor participanți, din ambele părți ale încăperii, să-și împărtășească poziția. Dacă la vreuna din întrebări, membrii se împart exact în două, cere-le să se cupleze cu cineva din cealaltă parte a încăperii și să-și argumenteze alegerea.
  6. Amintește-le tinerilor să nu facă alegerile funcție de modul în care se prezintă școala lor, ci, în concordanță cu propriile lor sentimente vis-a-vis de școală.
  7. Întreabă-i pe tineri care din următoarele două cuvinte descrie cel mai bine experiența lor personală cu școala:
  • uitare – aducere aminte;
  • creativitate – tradiționalism;
  • ploaie – soare;
  • egoist – altruist;
  • dur – blând;
  • viitor – prezent;
  • început – sfârșit;
  • acțiune – cunoștințe;
  • împreună – separat;
  • sprinter – jogger;
  • închis – deschis;
  • lider – discipol;
  • ciocan – cui;
  • cel care dă – cel care primește;
  • ascultător – vorbitor;
  • agresiv – pasiv;
  • liniște – anxietate;
  • cercetare – recreere;
  • ascultător – împlinitor;
  • vechi – nou;
  • universal – local;
  • cel care ajută – cel care privește;

Discuție:

  1. Ce anume ți-a fost mai ușor să alegi? De ce?
  2. În ce domenii ți-a fost mai greu să decizi? De ce?
  3. Ai avut puterea să ignori pozițiile pe care alții le-au ales sau ele ți-au influențat decizia?
  4. Ce ai învățat despre tine însuți prin această experiență?
  5. Ce perspective ți s-au deschis prin observarea modului în care alții percep experiența lor cu școala?

Sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/16/Yellow_school_sign.JPG/768px-Yellow_school_sign.JPG