Meniu Închide

Alergători de cursă lungă

Materiale: O pereche de papuci de alergat.

Pasaj biblic: Evrei 12:1,2

Idee generală: Un alergător se antrenează şi depune efort în pregătirea lui pentru o cursă. La fel face şi un creştin ca să-L urmeze pe Dumnezeu.

Această lecție poate avea loc atunci când cineva cunoscut copiilor a participat la un maraton, sau la vreun tip de competiţie care implică alergatul. 

Am adus ceva foarte special cu mine astăzi; o pereche de papuci de alergat. Au fost purtați de către cineva care a alergat la cursa care a avut loc săptămâna trecută (spune-ți numele persoanei). Sunt murdari în jurul călcâielor iar vârful este tocit de atâta folosinţă. Alergătorul nostru părea epuizat atunci când s-a încheiat cursa. Traseul a fost lung, participanții au alergat prin centrul oraşului iar linia de sosire era chiar în faţa primăriei.

Probabil vă întrebaţi…A câştigat el cursa?

Toți cei care au terminat această cursă sunt câştigători. Au alergat atât de mult și erau atât de obosiţi când s-a încheiat cursa… Unii abia mai puteau să stea în picioare. Mă întrebam cum au reușit să alerge atât de mult?

Ei bine, alergătorul nostru şi-a ţinut ochii aţintiţi spre scop; şi-a dorit să participe la cursă și să o parcurgă în întregime. A exersat alergând în fiecare zi! A mâncat doar alimente care erau bune pentru el- nicio îngheţată! A făcut tot ce-a trebui ca să devină un alergător bun.

În ziua cursei, când a obosit, nu a abandonat. Când i s-a făcut sete, a continuat să alerge. După o vreme, au început să-l doară picioarele- mult- dar a continuat să alerge până a ajuns la linia de sosire.

Biblia ne spune că uneori este greu să trăim aşa cum ne cere Dumnezeu. Uneori este foarte greu. Cu toate acestea, trebuie să ne ţinem ochii aţintiţi spre Isus. Nu uitați, că un bun alergător, continuă să se mişte mai departe, nu își permite abandonul.

 

Foto: pixabay.com