Meniu Închide

Asalt asupra unui dozator

Într-o excursie recentă, un membru al grupului de tineri, Doug, a trebuit să fie luat cu forța din vecinătatea unui dozator de la o stație de benzină, pentru că încerca din răsputeri să îl răstoarne la pământ. Doug a fost găsit lovind cu toată puterea mașinăria, astfel încât liderul grupului, John, a fost nevoit să-l imobilizeze ca să îl îndepărteze de acel loc. Ajunși afară, John l-a întrebat pe Doug ce s-a întâmplat. Acesta a răspuns că mașinăria îi înghițise banii, fără să îi dea sucul sau banii înapoi. A recunoscut că și-a pierdut pentru un moment cumpătul și că intenționase să-i producă mașinii care l-a jefuit, pagube în valoare de exact un dolar.

Continuând discuția cu John, Doug a recunoscut în cele din urmă că era foarte supărat din cauză că părinții săi au anunțat întreaga familie că intenționează să divorțeze. Aceasta s-a întâmplat exact în ziua în care el a fost eliminat din echipa de baschet, a căzut la un important test la matematică și s-a certat cu prietena lui. Cu delicatețe, John l-a întrebat pe Doug dacă supărarea nu i-a fost mai degrabă produsă de modul în care se desfășurau lucrurile în viața lui, decât de faptul că dozatorul îi înghițise un dolar. Doug s-a uitat mirat la lider, insistând că între cele două situații nu exista nici cea mai mică legătură.

Întrebări pentru discutie:

  1. Ce credeți că îl preocupa cu adevărat pe Doug?
  2. Cât de des ne exteriorizăm mânia, eșecurile sau neputințele asupra altor lucruri sau persoane, care, de fapt, nu sunt cauza reală a problemelor noastre?
  3. De ce reacționăm atât de agresiv atunci când o mică frustrare ne macină?
  4. V-ați enervat vreodată pentru un lucru minor? A fost acesta doar un paravan care acoperea sentimentele refulate, legate de un lucru mult mai important?
  5. Citiți 1 Petru 5:6-11 și Ioan 14:27, 16:33. Care sunt neliniștile, grijile sau greutățile cărora încerci să le faci față singur? Te-ar ajuta să i le împăr-tășești lui Isus? De ce da sau de ce nu?

Subiecte posibile:

Negarea, bazarea pe Cristos în timpul dificultăților, confruntarea cu mânia, frustrarea, divorțul, problemele, suferința