Timp: 30 minute de pregătire; activitatea va dura câteva ore, în funcție de distanța de la locul de popas;
Mărimea grupului: orice număr de persoane;
Prezentare:
- Tinerii vor urca o stâncă înaltă de 25 – 34 m, protejați fiind de sfori și echipament special. Participanții vor fi provocați să-și depășească frica de înălțime sau limitele fizice conștientizate de ei și să se îndrepte spre alți membri ai grupului pentru sprijin și încurajare.
Pregătire:
- Contactează o agenție de alpinism. Instrucțiunile venite din partea amatorilor sunt periculoase. Este obligatoriu ca agenția să aibă o atestare clară a echipei lor de ghizi și, de asemenea, să fie asigurată.
- Comunică echipei ghizilor scopul activității. Împărtășește-le dorința ta de a construi unitate în grup prin încurajare, laude și îmbrățișări atunci când tinerii își depășesc propriile lor limite și nicidecum, de a vedea cine din grup este mai ‘atlet’. Membrii grupului nu vor fi forțați să facă ceva împotriva voinței lor, ci mai degrabă încurajați cu blândețe să pășească dincolo de „zona lor de confort”.
- Cere-le tinerilor să poarte echipamentul sugerat de cei de la agenție.
- Fiecare participant va prezenta un formular semnat de către părinte sau tutore care să certifice acordul acestuia.
- Subliniază în fața grupului faptul că alpinismul este distractiv și provocator și creează oportunitatea fiecăruia de a învăța câte ceva despre sine, despre munca în echipă și relația cu Dumnezeu.
- Rezolvă cu transportul.
Înainte de activitate:
- Procură echipamentul necesar.
- Selectează 2 – 3 exerciții de stabilire de relații.
- Cere fiecărui participant să împărtășească grupului gândurile pe care le are despre urcarea și coborârea stâncii.
- Împarte tinerii în grupuri de câte patru și cere-le să se roage pentru cel din stânga lor.
În timpul activității:
- Înveselește ziua prin organizarea a 2-3 exerciții de stabilire de relații cu scopul implementării noțiunii de muncă în echipă.
- Rezervă la sfârșitul activității 60 de minute pentru discuții.
Discuție:
- Care a fost momentul în care ți-a fost cel mai teamă? Când și de ce te-ai simțit frustrat?
- Care din voi a realizat mult mai mult în această zi decât a crezut vreodată că va realiza? Explică-te.
- Ce ai simțit când ți-ai încredințat altcuiva siguranța ta fizică?
- Cum a fost când tu ai avut în mâinile tale siguranța fizică a altcuiva?
- De ce a fost dificil pentru unii dintre voi să fiți puși într-o postură în care ați fost nevoiți să divulgați grupului punctele slabe sau temerile.?
- Cum anume a făcut încurajarea dată de alții urcușul mai ușor? (Dacă este posibil, fii specific.)
- Ce ai învățat cu ajutorul acestui exercițiu despre încredere și credință?
- Cum poți aplica la relația ta cu Dumnezeu ceea ce ai învățat?