Meniu Închide

Cina Domnului

Obiecte: Un indicator pentru cale unică/ o săgeată.

Text: 1 Cor. 11:24b „să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”.

Idee generală: Cina Domnului este un ritual care ne ajută să ne amintim ce a făcut Isus la cruce pentru noi.

Dacă familia voastră are o maşină, părinţii voştri o folosesc probabil ca să meargă la muncă, să facă cumpărături şi să meargă în vacanţă. Într-o zi veţi fi şi voi în stare să conduceţi o maşină ca şi fraţii sau surorile voastre mai mari. Nu e foarte greu să înveţi să conduci, dar este foarte important să ştim totul despre modul în care se face acest lucru. Trebuie, de asemenea, să ştim ce înseamnă culorile semaforului şi diferitele semne de circulație.

Dacă vedem un semn cu „Parcarea interzisă”, credeţi că ar trebui să ne parcăm maşinile în acel loc? Dacă lumina semaforului este roşie, înseamnă că trebuie să ne oprim. Dacă nu o vom face, s-ar putea să lovim o altă maşină. Semnul pe care-l am acum în mână (Arătaţi semnul.) vrea să însemne „Cale unică”. Atunci când acest semn este poziționat de-a lungul drumului, înseamnă că toate maşinile trebuie să meargă doar în direcţia indicată de semn. Semnul acesta de circulație mă avertizează că dacă nu voi respecta direcţia indicată, maşina noastră va avea, probabil, accident.

Cina Domnului are două astfel de „indicatoare”. Acestea sunt pâinea şi vinul. ( Arătaţi cele două elemente dacă este timpul cinei şi puteţi folosi pâinea şi vinul.) Ele sunt ca acest semn de circulaţie care indică cale unică. Elementele de la Cina Domnului ne arată direcţia corectă, locul corect spre care să privim.

Pâinea şi vinul ne amintesc de Isus care a murit pe cruce. Soldaţii care L-au crucificat pe Isus I-au făcut lucruri teribile. I-au bătut cuie în palme şi sângele a ţâşnit. Soldaţii i-au rănit trupul şi Isus a murit. Dar El a murit pentru ca noi să putem fi fericiţi, pentru ca noi să putem avea viaţă veşnică. Dacă credem că Isus ne iubeşte, şi dacă-l iubim şi noi, atunci noi vom fi ai Lui pentru totdeauna.

Pâinea şi vinul de la Masa Cinei ne spun:”Amintiți-vă ce-a făcut Isus pentru voi!” Pâinea ne aminteşte că trupul Lui a fost dat pentru noi. Vinul ne aminteşte că sângele Lui a curs pentru păcatele noastre. El a murit pentru ca noi să putem trăi. Ca şi acest semn, pâinea şi vinul ne îndrumă spre direcţia corectă. Indică direct spre Isus și sunt ca niște săgeţi care ne arată cât de mult ne iubeşte Dumnezeu.

 

Foto: wikimedia.org