Biserica primară, la începuturile ei a avut parte de o relaţie capricioasă cu autorităţile romane. Vremurile de persecuţie severă erau întrerupte de vremuri de pace nesigure. Oficialii romani, ignoranţi total cu privire la învăţătura şi practicile creştine, acţionau cel mai adesea din frică, superstiţie sau proastă informare.
Biserica nu este clădire; nici o Doctrină; nici un program; nici un buget. Curtea cezarului presupunea că prospera biserica creştină opera după aceleaşi principii ca lacomele lor religii.
Cezarul, poftind foarte mult la “bogăţia” acestor creştini, la posesiunile lor, l-a adus pe episcop la curte poruncindu-i să declare toate comorile bisericii. Episcopul, nedumerit, a protestat explicând că biserica nu deţine nici aur, nici bijuterii nici alte proprietăţi valoroase. Împăratul, supărat, a poruncit ca mâine dimineaţă toate comorile bisericii să-i fie aduse şi predate. Episcopul a părăsit curtea în tăcere.
A doua zi dimineaţă capul bisericii s-a prezentat în faţa împăratului. Mâinile îi erau goale. „Ți-am spus să-mi aduci toate comorile bisericii!” a strigat împăratul. Atunci episcopul l-a invitat pe împărat să iasă la poarta palatului unde erau adunate toate acele comori. Când împăratul însoţit de episcop au păşit afară, pe scările palatului erau strânşi laolaltă o mulţime de oameni simpli, cerşetori, şchiopi, sclavi şi oameni săraci.
Episcopul a ridicat glasul şi a spus: „Aceştia sunt comorile bisericii!”
Pentru această lecţie neapreciată dar adevărată, episcopul a fost martirizat.
Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ab/Ivan_Yermenyov._Singing_beggars.jpg