O mulțime de bărbați, femei și copii s-au adunat la gară. Îmbrăcați ca pentru o calatorie lungă, cu bagajele alături, ei discutau între ei în șoaptă. Bărbați înarmați, îmbrăcați in uniforme SS, temuta aripă a armatei naziste, îi înconjurau. Oamenii ce tremurau pe peronul gării nu erau criminali. Erau evrei. Evrei francezi care fuseseră alungați din casele lor de către naziști sau de către francezii ce simpatizau cu cotropitorii.
Francezii ne-evrei priveau aceste evenimente profund marcați și îngrijorați. În definitiv, acești oameni fuseseră vecinii lor și prietenii lor. Grupul includea atât pe fabricantul de ceasuri cât și pe băiețelul ce împărțea ziarele, și pe bătrânica ce tricota haine. Acum aceștia erau “relocați”.
Urma de fum a putut fi zărită încă înainte ca trenul să se audă în gară. Locuitorii orașului priveau preocupați în timp ce platforma trenului se oprea în gară.
Soldații înarmați i-au îndrumat pe evrei în vagoane. Au intrat fără să opună rezistență. Cei ce priveau se întrebau de ce se întâmplă așa ceva; dar ajungeau să se liniștească spunându-și că totul va fi bine, că nu era nevoie să-și facă griji pentru prietenii și vecinii lor. Erau pe mâini bune.
Cum puteau crede așa ceva? Deoarece, pe fiecare ușă de vagon scria pe franceză: “Compania de transporturi caritabile”.
Ghid biblic:
“Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8)