Meniu Închide

Credinţa ca un pod

Obiecte: O poză cu un pod sau o machetă de pod.

Idee generală: Credinţa în Isus este ca un pod care-l leagă pe om de Dumnezeu.

Text: Evrei 11:1

Atunci când primii pionieri au mers spre vest, nu erau drumuri pe care să le poată urma. Cu siguranță, călătorind au ajuns la un râu adânc sau un canion. La acel punct al călătoriei au avut nevoie de un mijloc de a traversa râul.

Apoi, au construit ziduri. Au tăiat copaci și au făcut grinzi. Au urmat drumurile. Ce muncă grea trebuie să fi fost să construiască poduri pe vremea aceea!

Astăzi avem ingineri care să construiască podurile, se construiesc poduri peste canioane foarte adânci. Podurile eficiente sunt făcute să poată susţine o cale ferată, multe şosele pentru maşini şi trenuri. De exemplu, podul din Brooklyn este construit astfel încât şoselele să aibă şase benzi pentru maşini şi încă una pentru autobuze. Sunt poduri lungi cum e cel numit Oakland Bay Bridge, care are 8 mile lungime.

Podurile pot fi foarte periculoase dacă nu sunt suficient de sigure, astfel încât să te aducă nevătămat de partea cealaltă. (Arată spre cele două capete ale podului din imaginea pe care ați adus-o sau treceți maşina de-a lungul podului miniatural pe care l-ați construit.)

Toate aceste poduri au un scop. Îi ajută pe oameni să treacă de pe o margine pe cealaltă a unei prăpăstii, sau canion.

De când Adam şi Eva au păcătuit, prăpastia adâncă dintre oameni şi Dumnezeu n-a încetat să existe, pentru că Dumnezeu este perfect şi sfânt. Oamenii au încercat să construiască multe scări sau poduri spre cer. Unii au încercat asta prin fapte bune. Alții au încercat printr-o formă falsă de religie, dar podurile false şi eforturile noastre nu ne vor trece peste canionul păcatelor noastre. Nu ne vor duce la Dumnezeu şi în cer.

Biblia ne spune că este o singură cale spre cer, şi aceasta este prin credinţa în Isus Cristos. El este podul  dintre oameni şi Dumnezeu. Mulţi oameni au ajuns în cer prin credinţă. În Evrei 11 ni se povesteşte despre Abel, Enoh, Noe, Avraam, despre Isaac şi Iacov, despre Moise şi Ghedeon, David şi mulţi alţii. Podul prin credinţa în Isus Cristos este suficient pentru a ne duce în Cer. Nu va fi niciodată periculos așa cum sunt uneori podurile făcute de oameni. Nu este făcut din şuruburi care ruginesc și cabluri care se deteriorează. Podul credinţei în Isus Cristos ne poate susține pe toţi.

În Evrei 13:8 scrie că El este același ieri, azi și în veci. Puneţi-vă credinţa în Isus Cristos. El, singur, este calea spre Cer.

 

Foto: wikimedia.org