Meniu Închide

Cum pot să primesc iertarea și să simt că sunt iertat?

Mulți cunoașteți consecințele dureroase ale păcatului sexual. Mulți ați trecut deja prin sentimentul de rușine, vină și singurătate care rezultă din actul sexual în afara cadrului stabilit de Dumnezeu. S-ar putea ca informațiile pe care le-ai putea citi în această carte să te fii convins să-ți schimbi direcția și să alegi să fii pur de acum înainte. Poate te întrebi dacă Dumnezeu te poate ierta și poate te îndoiești că ai putea simți eliberarea pe care iertarea o aduce. Te rog să fii foarte atent/ă la ce urmează să spun.

Motivul pentru care te simți vinovat/ă este pentru că ești vinovat/ă. Romani 3:23 ne spune că toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu. Am stabilit deja că orice activitate sexuală, în afara căsniciei, este un păcat. Dacă te-ai obișnuit să te joci din punct de vedere sexual înseamnă că ai păcătuit și cred că știi deja că sentimentul de vinovăție este o consecință inevitabilă.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că iertarea este posibilă și că poți umbla în libertate, chiar și după mult timp de trăire în păcat. Singur/ă nu vei putea niciodată să învingi păcatul și să-ți cureți inima, dar există cineva care poate.

1 Ioan 2:1 spune: „Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.” Isus stă în fața tronului și mijlocește pentru iertarea ta. Doar prin Isus Cristos noi putem fi iertați. Dacă încă nu ai o relație personală cu Dumnezeu, trebuie să știi că pentru a porni pe drumul iertării trebuie să ai o întâlnire personală, radicală cu Isus.

Nu uita că Romani 3:23 ne spune că toți am păcătuit. Acest lucru este valabil pentru toți! Dacă îl rogi pe Isus să fie Mântuitorul tău, El te va ierta de păcate. Ce trebuie să faci? Să te rogi așa: „Doamne Isuse, am nevoie de Tine. Iartă-mă și curăță-mă. Chiar în aceste clipe Te recunosc ca Domn și Mântuitor. Preia cârma vieții mele, schimbă-mă în totalitate. Mulțumesc pentru că îmi pot pune încrederea în Tine. În numele lui Cristos, amin.”

Ce se întâmplă atunci când îți recunoști starea de păcat și nevoia ca Isus să te mântuiască? El îți oferă iertare deplină.

În 1 Ioan 1:9 este scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.”

Acest verset ne spune foarte clar că Dumnezeu este dispus și capabil să ne ierte toate păcatele. Aici nu se referă la „toate păcatele cu excepția păcatului sexual.” Nu! Dumnezeu ne iartă toate fărădelegile noastre dacă le aducem înaintea Lui.

Ai putea să spui: „Înțeleg faptul că Isus a făcut posibil ca păcatele mele să fie iertate, dar eu nu mă simt iertat/ă pentru faptele pe care le-am comis.” La acest punct de cotitură trebuie să alegi adevărul. Nu da crezare minciunilor care îți spun că iertarea lui Dumnezeu nu este valabilă și pentru tine. Satan dorește să dai crezare acestor minciuni. Dacă ești în Cristos, adevărul este următorul: „Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi” (Psalmul 103:12).

Dumnezeu nu doar că îți iartă păcatul sexual, dar El te curăță complet de greșeli. Atunci când psalmistul scrie că Dumnezeu depărtează de la noi fărădelegile „cât este de departe răsăritul de apus”, el folosește o expresie din ebraică ce desemnează infinitul; reflectează la aceasta. Pământul are doi poli, Polul Nord și Polul Sud. Nu poți merge la Polul Nord dacă te îndrepți spre Polul Sud și nu poți merge la Polul Sud dacă te îndrepți spre Polul Nord. Distanța de la nord la sud se poate măsura, dar nu există un pol estic sau vestic. Dacă te îndrepți spre est, toată viață te vei îndrepta spre est. Dacă te îndrepți spre vest, toată viață te vei îndrepta spre vest. Această distanța nu vei putea să o măsori. Iată cât de departe îți iartă Dumnezeu păcatele. Această realitate ne demonstrează profunzimea iertării Sale.

Tu poți fi liber de păcat alegând să umbli în lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte pentru tine. Dumnezeu vrea să te ierte. Isus a plătit deja plata păcatului tău prin moartea Sa pe cruce. Dacă îi ceri iertare, El te va curăți în totalitate.

Photo: http://www.gopraise.com/forgiven.html