Odată, un om a găsit un cocon de fluture regal și l-a luat acasă, ca să vadă tot procesul transformării acestuia în fluture.
Într-o zi i-a atras atentia un mic orificiu. Omul s-a așezat alături ca să observe cum iese fluturele. A stat așa ore în șir… privind cum acesta se zbătea să iasă prin acel orificiu. La un moment dat, părea că s-a oprit. Omului i-a făcut impresia că fluturele a ajuns cât de departe putuse, dar că se împotmolise din pricina îngustimii găurii.
Din bunătate, omul a decis să ajute micuța creatură. A luat o foarfecă și a crestat coconul, în așa fel încât fluturele să poată ieși. Curând acesta a ieșit, dar avea un trup foarte gros și aripi mici, foarte slabe. Omul continua să urmărească fluturele, așteptând să-i crească aripi care să-i poată susține corpul și să-l ajute să zboare.
Dar nu avea să se întâmple așa ceva. Fluture și-a petrecut tot restul vieții târându-se de colo colo, cu un trup imens, în comparație cu aripile sale mici. N-a ajuns să mai zboare vreodată.
Omul, în bunătatea sa, dar și în graba sa, nu a înțeles că restricția impusă de orificiu și de cocon îl sileau pe fluture să lupte și astfel să pompeze fluidul din corp spre aripi, ajutându-le astfel să crească.
Acesta era procesul pe care Dumnezeu îl gândise pentru dezvoltarea normală a fluturelui și pentru a-l ajuta ca, într-o bună zi, să ajungă să zboare liber.