Decupează și spune copiilor o poveste!
Pentru această activitate aveți nevoie de o coală de hârtie pe care să imprimați desenul de mai jos. Apoi, îndoiți coala de hârtie pe linia punctată și tăiați cu ajutorul unor foarfece, în timp ce relatați povestea de mai jos. La sfârșit despăturați hârtia, ar trebui să obțineți imaginea de mai sus.
Orașul Betleem era foarte aglomerat. Oamenii soseau aici din toate părțile. Toți cei care s-au născut în Betleem trebuiau să se întoarcă în oraș pentru a fi numărați în cadrul unui recensământ. Regele a poruncit ca fiecare persoană să fie numărată pentru a ști câți oameni trăiesc în împărăția sa.
Un bărbat pe nume Iosif a sosit și el la Betleem pentru a fi numărat. Împreună cu el era soția sa, Maria, care urma să nască în curând. Știe cineva să-mi spună cum a aflat Maria că va avea un copil? (Permiteți copiilor să răspundă)
Dumnezeu a trimis un înger la Maria. Acesta i–a spus Mariei că băiatul pe care îl va naște este fiul lui Dumnezeu. Apoi, îngerul a dus această veste lui Iosif și i-a spus să-l numească pe copil “Isus”.
Ajunși la Betleem Iosif și Maria au început să caute un loc unde să-și petreacă noaptea, dar nu au găsit nimic, toate locurile erau ocupate de mulțimea de oameni sosiți în oraș pentru a fi numărați. Într-un final, au găsit un loc unde să se adăpostească peste noapte. Singura încăpere disponibilă în tot orașul era un staul unde se adăposteau animalele. În noaptea aceea, copilul Isus s-a născut.
Cine era acest copil și de ce era el atât de special? (Permiteți copiilor să răspundă)
Acest bebeluș era copilul lui Dumnezeu. Maria l-a înfășurat în haine moi și l-a asezat în ieslea din staul.