Subiect: Mărturisire şi vindecare
Materiale necesare: O sticlă cu rivanol sau betadină, leucoplast şi bandaje de diferite forme şi mărimi.
Desfăşurarea lecţiei: Fiecare dintre aceste bandaje ajută la procesul de vindecare, acoperind rănile şi prevenind infectarea lor. Dar înainte de a acoperi o rană, cineva trebuie să o cureţe şi dacă este necesar, chiar să taie adânc în ea. Cel mai bun bandaj din lume s-ar dovedi inutil dacă înainte de a fi aplicat pe rană, aceasta nu ar fi curăţată de microbi. Peroxidul de hidrogen sau betadina, pot să sterilizeze zona. În cazul unei tăieturi, cu pansamentul veți putea bandaja rana, astfel încât ea să se vindece mai repede.
Curăţarea rănilor spirituale şi pansarea lor se face prin ceea ce Biblia numeşte “mărturisire”.
Prin mărturisire ne putem aduce rănile sufletului, fie că e vorba de o arsură sau de o tăietură adâncă, înaintea lui Isus, şi să Îl rugăm ca El să le vindece. Pentru aceste răni, peroxidul de hidrogen reprezintă iertarea.
Când relaţia dintre doi oameni a suferit o tăietură adâncă, sentimentele sau resentimentele lor trebuie bandajate şi vindecate de către o a treia persoană. Aceasta este Isus. Cei doi trebuie să vină înaintea Lui şi să Îi mărturisească suferinţa. Putem conta pe El că va opri sângerarea şi ne va ajuta să ne simţim mult mai bine.
Pasaj biblic: 1 Ioan 1:9; Psalm 32:5; Proverbe 28:13.
Discuţii posibile:
- De ce avem tendinţa de a întârzia să ne prezentăm la doctor atunci când avem o durere? De ce ne este teamă?
- De ce preferăm să ne bandajăm rănile înainte de a le curăţa?
- Ce se întâmplă când acoperi o rană fără a o dezinfecta?
- Ce răni ai dori să îţi vindece Isus? Ce mărturisiri simţi nevoia să îi faci lui Dumnezeu?
Foto: www.en.wikipedia.org