“Pot să fiu creştină şi de una singură”, le spunea tuturor lumânarea cea singuratică. “Nu mă deranjaţi, iar eu nu vă voi deranja!” Și aşa a ales ea să stea confortabil în dulapul ei. Cu timpul, a descoperit că era greu să străluceşti de unul singur pentru Isus. Nu se putea vedea pe ea însăși ca să ştie cât de minunat strălucea, sau să fie inspirată de flacăra sa. Și, treptat, flacăra ei pâlpâia din ce în ce mai slab, pierzându-şi rolul de a lumina.
Într-o zi, o voce tristă i s-a adresat: ”Lumânare singuratică, lumânare singuratică!”
“Cine eşti?”, a întrebat ea.
“Sunt Isus”, a spus vocea. “Cum te-ai gândit să Mă ascunzi în dulap?” Isus a continuat, “Lumina ta ar fi putut să-i conducă pe alții la Mine. Atunci când o ascunzi, mă ascunzi pe Mine. Priveşte dincolo de uşa ta!”
Lumânarea singuratică a privit afară si a văzut o lume plină de lumânări pierdute, nefolositoare privind în jur neajutorate şi plângând. Apoi, a auzit un strigăt: ”Ajutor! Ajutor! Suntem pierdute!”
Urmând acel strigăt, a găsit două lumânări blocate într-o groapă întunecată.
După ce lumânarea singuratică le-a ajutat să iasă din groapă, ele i-au spus, “Ajută-ne! Am căzut, ni s-a stins flacăra şi ne-am pierdut entuziasmul. Alătură-te nouă ca să putem forma împreună o biserică. Tu știi că Isus Cristos este prezent și acolo unde doi sau trei creştini se adună în numele Lui”.
Astfel, lumânarea singuratică a dat mâna cu ele şi au format o biserică. Văzându-şi flacăra, felul în care fiecare strălucea în felul ei, le inspira pe fiecare şi le motiva să lumineze și mai tare. Dacă una din flăcări se stingea, celelalte o reaprindeau. Atunci când nu erau afară, căutând lumânările pierdute, ele îşi consumau flacăra în dreptul unei ferestre, astfel încât oricine trecea pe acolo să poată vedea. Oricând o lumânare pierdută afară în întuneric le vedea lumina, ea nu mai era pierdută.
Matei 18:20 „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunți în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”
Foto: wikimedia.org