Subiect: Aroma lui Cristos
Materiale necesare: Mai multe obiecte cu mirosuri intense și distincte, cum ar fi: un deodorant, loțiune după ras, parfum, lumânări parfumate, o cutie de brânză, mâncare alterată, pastă de dinți, iarbă proaspăt cosită, ciorapi murdari, motorină, pâine prăjită, cafea, etc.
Desfășurarea lecției: Cere-le câtorva tineri legați la ochi să identifice produsul după mirosul pe care îl are. Poate fi un exercițiu amuzant.
Mirosurile pot fi subtile sau pregnante, plăcute sau respingătoare. Mirosul “vorbește” despre lucrurile dimprejur… o cameră, un desert, un trup transpirat și ne lasă cu anumite impresii.
Apostolul Pavel ne amintește că noi, creștinii, avem o aromă aparte care le deconspiră celor din preajmă, relația pe care o avem cu Cristos. Această aromă a noastră îi va conduce pe cei flămânzi la mântuire, așa cum mirosul unei fripturi apetisante sau al unei plăcinte delicioase venind dinspre bucătărie, ne conduce înspre acolo.
Text biblic: 2Corinteni 2:14-15
Discuții:
- Cum ar trebui un creștin să miroase, spiritual vorbind?
- Crezi că cei mai mulți oameni consideră aroma creștinilor ca fiind una plăcută sau dimpotrivă? De ce?
- De ce crezi că uneori când creștinii intră într-o încăpere, toți se țin de nas (de exemplu 2Corinteni 2:17)?
Aplicatii:
Multe persoane folosesc deodorante, apă de colonie, parfumuri pentru a-și ascunde mirosul natural al corpului. Când, fiindu-ți teamă că cei din jurul tău ar putea mirosi că ești creștin, ai încercat să îți camuflezi această aromă? Care din următoarele afirmații exprimă cel mai bine aroma ta?
- Sincer, nu cred că cineva mă poate mirosi.
- Puțin sărat
- Mentă proaspătă
- De cele mai multe ori foarte pronunțat
Foto: www. sangnghiep.com