Meniu Închide

Numai harul…

Materiale: Un cec/ un card.

Pasaj biblic:  Romani 11:6.

Idee generală: Harul este gratis, dragostea Lui faţă de copiii Săi.

Aţi fost vreodată plătiţi pentru o sarcină pe care aţi împlinit-o? Fetelor, să presupunem, că împreună cu mama voastră aţi stabili ca de fiecare dată când spălaţi vasele, să primiți o monedă de 50 de bani. Sau, băieţi, să presupunem că faceţi o înţelegere cu tatăl vostru ca de fiecare dată când măturaţi în garaj sau greblaţi gazonul să primiţi o bancnotă.

Desigur, dacă aţi făcut o treabă bună, aţi primit bani, nu-i aşa? De fapt, i-ați câştigat.

Și adulţii fac asta. Oamenii îşi iau slujbe şi atunci când se încheie o lună de muncă îşi primesc salariul. Știaţi că şi eu sunt plătit? Priviţi, acesta este cecul meu de salariu/ cardul cu care scot de la bancomat banii primiți. Este plăcut să câştigi ceva, nu-i aşa? Avem un sentiment plăcut atunci când suntem plătiţi pentru ceea ce facem.

Dar Biblia ne spune că este un lucru, unul foarte important, care nu poate fi câştigat. În Biblie scrie că suntem salvaţi doar prin har. A fi salvat prin har, înseamnă că noi nu merităm ceea ce primim, oricât de mult ne-am strădui. Dumnezeu ne dă mântuirea în dar, pentru că ne iubeşte.

Deci harul este asemănător cu situaţia în care eşti plătit pentru ceva ce n-ai făcut sau nu ai putut să faci. Să presupunem că te-ai îmbolnăvit şi n-ai putut să speli vasele. Sau să presupunem că te-ai lovit la genunchi şi nu ai mai putut să greblezi în grădină. Dacă părinţii ar fi făcut treaba în locul tău şi ti-ar fi dat recompensa oricum? Cum ai fi reacționat? Ei bine, singurul lucru pe care l-ai putea face ar fi să spui “mulţumesc”.

Astfel trebuie să ne comportăm faţă de Dumnezeu. El L-a trimis pe Fiul său să moară pe cruce şi să câştige salvarea pe care nu ne-o puteam câştiga singuri. Nu uitaţi să spuneţi “Mulţumesc pentru harul Tău” în rugăciunile voastre adresate lui Dumnezeu.

 

Foto: wikimedia.org