Toți cei patru frați au auzit aceeași invitație, au avut aceeași șansă să fie duși acasă de fratele mai mare. Primul a spus nu, alegând coliba făcută de el, în locul castelului Tatălui. Al doilea a spus tot nu, preferând să analizeze greșelile fratelui în loc să se ocupe de ale lui. Al treilea a refuzat și el, crezând că este mai bine să facă o impresie bună, decât o mărturisire cinstită. Al patrulea a spus da, alegând recunoștința în locul învinuirii.
Ne-am uitat la acești patru frați și am încercat să vedem, fiecare înlăuntrul nostru, care dintre ei descrie cel mai bine relația noastră, a fiecăruia în parte, cu Dumnezeu.
Poate ți-ai pierdut drumul… nu-ți pierde și adresa! Calea plăcerilor, a gândurilor de judecată sau a aroganței faptelor bune nu duce departe. Oprește-te, caută-ți adresa, uită-te la ea și revino pe „strada principală”… zice Eclesiastul. Tatăl și-a trimis Fiul ca să te ducă acasă.