Prin ochii unui înger

Materiale necesare:

O copie după „Prin ochii unui înger”
O robă albă care să fie purtată în timp ce este citit monologul

Scopul acestui monolog este acela de a arăta tinerilor miracolul Crăciunului prin ochii unui înger. Citește monologul de mai multe ori pentru a te familiarize cu el; cu cât cunoști mai bine monologul, cu atât tinerii vor auzi mai degrabă glasul unui înger și nu a liderului lor.

Știu că te întrebi: „Cine ești tu?” Ei bine, sunt un înger și mă numesc Gabriel.

În mintea ta probabil că îți spui: „Ești nebun! În primul rând îngerii nu arată așa. Unde îți sunt aripile? Unde îți este harpa? În plus, cu siguranță un înger nu arată ca (numele tău)…….Eu credeam că îngerii sunt frumoși. Mai mult, (numele tău) …. nici măcar nu e mort.

Ca să-ți răspund la întrebări, trebuie să știi că Dumnezeu poate da orice formă îngerilor. Unii dintre voi chiar ați fost vizitați de tovarășii mei îngeri și nici nu v-ați dat seama. Biblia ne spune: „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri.” (Evrei 13:2).

Voi, oamenii credeți că îngerii sunt duhurile unor persoane ce au murit și au primit aripi de înger, ceea ce este cu totul greșit. Cred că v-ați uitat prea mult la TV. Din nou, dacă citiți Biblia, veți vedea că îngerii au fost creați cu mult înainte de oameni și că sunt meniți să fie „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea” (Evrei 1:14).

Dar, să schimbăm subiectul. Nu am fost trimis ca să vă predau o lecție despre îngeri; am fost trimis să vă ofer o perspectivă nouă asupra Crăciunului: perspectiva unui înger.

În primul rând, hai să vă spun cum e să fii un înger. Imaginează-ți cum e să ai mereu părtășie cu Creatorul tuturor lucrurilor. Am fost prezent când Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Asta da dovadă de creativitate! Probabil ați auzit deja la școală de teoria Big Bang-ului. Ei bine, eram acolo și am văzut: Dumnezeu a zis și BANG! s-a făcut. A fost foarte distractiv să văd cum Dumnezeu creează tot felul de plante și animale: asta da diversitate!

După ce a creat pământul și viețuitoarele, a venit și rândul omului. La început, noi îngerii eram geloși. Ne întrebam: „Oare nu suntem suficient de buni? De ce a trebuit Dumnezeu să creeze aceste ființe inferioare?”. Ne-am dat seama apoi că Dumnezeu dorea să aibă părtășie cu ființe care să-L slujească și să-L iubească chiar dacă nu L-au văzut niciodată. Personal, nu-mi dau seama cum reușesc oamenii să facă asta.

Am fost prezent și la căderea unui tovarăș de-al nostru, un înger superb numit Lucifer. Numele lui înseamnă „fiul al zorilor”, „luceafăr strălucitor” și „biruitorul neamurilor” și era căpetenia îngerilor lui Dumnezeu. Dar toate acestea au durat până în momentul când a văzut că Dumnezeu te-a creat pe tine; văzând că Dumnezeu primea laudă din partea omului, a vrut și el să fie lăudat.

Dar, după cum bine știți, există doar un singur Dumnezeu, iar Lucifer își dorea să-și depășească statutul, ajungând să fie alungat din cer în urma răzvrătirii sale. Azi el poartă numele de Satan. Noul său nume înseamnă adversar sau dușman și de un lucru puteți fii siguri: azi, acest nume i se potrivește de minune! E precum acel măr frumos pe dinafară și putred înăuntru. Cel mai trist dintre toate este că i-a luat pe mulți dintre tovarășii mei îngeri cu el. Voi îi numiți demoni. Noi îi numim îngeri căzuți.

Am fost martor și la căderea omului și m-am întrebat: „De ce? De ce ai renunța la tot pentru un fruct când ai putea avea orice altceva ți-ai dori?” Nu voi putea niciodată să înțeleg lucrul acesta. În toți acești ani, v-am văzut pe munte, dar v-am văzut și cum vă adânceați tot mai mult în groapă. Dragostea și răbdarea lui Dumnezeu pentru voi m-a uimit. Tocmai pentru că am văzut această minune, azi doresc să stau de vorbă cu voi.

Am fost surprins să privesc oamenii de-a lungul istoriei. Uneori chiar mă întrebam de ce Dumnezeu nu nimicește omenirea și nu ia totul de la început. Atunci am realizat că eu nici măcar nu-mi pot imagina cât este de mare dragostea lui Dumnezeu pentru voi.

În orice caz, noi îngerii, știam că Dumnezeu are un plan de mântuire, dar nu știam care este acela. În urmă cu 2000 de ani, au început să circule zvonuri în cer cum că Dumnezeu ar fi pe cale să ia măsuri. Îmi amintesc că m-am întâlnit atunci cu prietenii mei îngeri, încercând să înțelegem cum va reuși Dumnezeu să vă elibereze de voi înșivă. Unii dintre noi erau de părere că El va merge doar pe pământ și le va spune oamenilor „Slujiți-mă că dacă nu…”. Alții, printre care și eu, au aflat din culise că Dumnezeu se va face om, așa că ne-am imaginat că va veni ca un mare rege, va înlătura toți dușmanii și va aduce Raiul pe pământ- știți voi, să vă dea a doua șansă.

Mai apoi, Dumnezeu a venit la mine și mi-a spus: „Gabriel, te rog să mergi în Nazaretul din Galilea unde vei găsio tânără numită Maria.” În Luca 1:30-33 poți citi ce mi-a spus Dumezeu să-i vestesc: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămânea însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit”.

Asta da surpriză! Dumnezeu va veni pe pământ în chip de copilaș. Nu înțelegeam de ce un salvator ar vrea să-și înceapă misiunea în acest fel. La urma urmei, Dumnezeu nu mai făcuse niciodată un astfel de lucru. Bineînțeles că așa a început și Moise, dar el era un om. Așa am ajuns noi îngerii să ne punem mii de întrebări. Oare va fi un supercopil? Va trebuie El să se hrănească cu hrana ciudată a oamenilor? Oare tatăl și mama lui de pe pământ îi vor spune ce să facă? Cum ar putea să încapă un Dumnezeu atât de măreț într-un trup atât de firav? Am decis că Isus va veni în chip de copilaș, va crește într-un palat și va fi încoronat ca rege pământului. Cu siguranță această Marie are sânge nobil, mă gândeam eu. La urma urmei, știam că vine din seminția lui David. Totul părea logic, nu?

După ce Dumnezeu mi-a dat ultimele instrucțiuni, am pornit spre Maria. Odată ajuns în Nazaret, am fost suprins să găsesc un orășel murder, fără palat, fără regi sau prinți, nimic altceva – doar niște țărani. Era cât pe ce să cred că am greșit destinația, dar știam că Dumnezeu nu greșește și că urma să o găsesc pe Maria acolo. În cele din urmă am găsit-o într-o casă modestă. Era o tânără obișnuită și foarte săracă. Nu era o prințesă și, mai mult decât atât, nici măcar nu era căsătorită! Oare Dumnezeu urma să se nască din pântecele unei femei nemăritate? Voi, oamenii, folosiți un cuvânt disprețuitor pentru aceasta și eram sigur că Dumnezeu nu dorea ca Fiul Său să poarte un asemenea stigmat. Oare ce o fi fost în capul lui Dumnezeu? mă gândeam eu. Mi-am amintit atunci de faptul că Dumnezeu nu fac niciun lucru la întâmplare așa că, deși nu înțelegeam pe deplin planul Său, am hotărât să tac și să-mi fac slujba.

Cu toate că nu era o prințesă, Maria avea ceva special, avea o frumusețe interioară ce mi-a atras atenția. Era smerită și pregătită să facă ceea ce Dumnezeu îi cerea, chiar și cu prețul vieții. Nu mi-am imaginat că încă mai existau asemenea oameni pe pământ. Mi-ar fi plăcut să stau și să vorbesc cu ea, dar mai aveam și alte sarcini de îndeplinit.

După ce am plecat de la Maria, Dumnezeu mi-a spus să mă duc și să-l conving pe Iosif, viitorul eu soț, de faptul că Maria purta în pântece copilul lui Dumnezeu. Știind cât de sceptici pot fi uneori oamenii, mă gândeam că urma să fie o sarcină destul de interesantă. Cu toate că a fost o mare provocare, am biruit!

Doar acum urmează partea distractivă. Dumnezeu m-a trimis să vestesc oamenilor din împrejurimi venirea Lui. În mintea mea, mă gândeam că următoarea destinație va fi palatul, sau cel puțin, că regii sau nobilii vor fi primii anunțați de nașterea unui rege. Odată ajuns în locul trimis de Dumnezeu, am constatat că nu era niciun palat, niciun rege, nicio regină, nimic! Pe bune, nimic! Era doar o pășune chiar în mijlocul necunoscutului, cu niște păstori și oile lor râioase.

O, dar ar putea fi chiar distractiv, mi-am spus atunci. Dacă ne gândim puțin, erau doar niște păstori adunați în jurul focului în mijlocul pustietății. Se vedea pe ei că deja erau agitați la gândul că ar putea veni vreun animal sălbatic să le atace turma. Aș putea să apar din senin și să le provoc o sperietură de zile mari!

Ei, până la urmă nu m-a lăsat conștiința să fac un asemenea lucru (chiar și îngerii au conștiință) așa să am decis să-mi continui misiunea încredințată. Când am apărut prima dată, păstorii s-au înfricoșat, dar când au aflat cine sunt, inima lor a fost umplută de bucurie. Chiar și pe mine m-a cuprins fericirea și în cele din urmă, mi-am chemat tovarășii și am cântat în cor un cântec îngeresc. Poți citi versurile acestui cântec în Luca 2:14: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui”. A fost nemaipomenit! Nu e de mirare că Dumnezeu m-a trimis la acești oameni, mi-am spus eu. Cei cu sânge nobil nu ar fi primit vestea cu atâta bucurie!

Am mers apoi să urmăresc nașterea Fiului lui Dumnezeu într-un loc numit Betleem. Știam că nu voi găsi acolo palate, dar cel puțin credeam că va fi măcar o căsuță decentă în care să se nască. Dar m-am înșelat din nou! Odată ajuns la locul unde s-a născut pruncul, am fost cuprins de mânie. Oameni buni, acesta este Fiul lui Dumnezeu! Nu vă gândiți la ce faceți? Un grajd împuțit, rece și murdar? Apoi, dintr-o dată am ajuns să înțeleg. Dumenzeu a venit în chip de om ca să intre în legătură cu omul. A coborât între oameni obișnuiți pentru că Lui nu-i păsa de un nume sau o poziție socială. S-a născut într-o familie modestă, într-un loc modest ca să demonstreze că El este dispus să facă orice pentru a-și arăta dragostea față de oameni. A venit să ofere lumii ce mai mare cadou – pe sine Însuși – arătându-le că este mult mai important să dai decât să primești.

Uneori mă gândesc la zilele în care lumea va ajunge să înțeleagă dragostea nemărginită a lui Dumnezeu, că va pricepe mesajul și că va răspândi dragostea Lui și celorlalți. Poate că astfel „cadoul” va deveni o tradiție. Nu se știe niciodată, nu?

Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/37/Angels_by_Kirchebner.jpg