Subiect: Priorităţi
Materiale necesare: Bălegar proaspăt “colectat” de la o fermă şi diferite mărunţişuri reprezentând priorităţi de moment (maşinuţe BMW, Jaguar, CD-uri, o păpuşă Barbie, diferite monede, o minge de golf etc.).
Desfăşurarea lecţiei: Înainte de începerea lecţiei acoperiți o masă cu o folie de protecție şi îngropați diferite obiecte în grămăjoare de bălegar. Începeți lecţia prin a cere copiilor să caute în aceste grămezi, sau faceți-o chiar dumneavoastră pentru a descoperi obiectele. E la latitudinea dumneavoastră dacă veţi scormoni bălegarul cu mâinile goale, sau cu mănuşi de protecție. Pe măsură ce aţi descoperit câte un obiect, explicați ce simbolizează el. Maşinile de lux reprezintă bogăţie, CD-urile şi păpuşa Barbie faimă în lumea muzicală şi a modei, mingile de golf interesul pentru sport etc.
Apostolul Pavel ne avertizează de pericolul acordării unei importanţe prea mari acestor lucruri, trecătoare la urma urmei. Aceste lucruri pe care lumea le consideră valori inestimabile sunt de fapt nişte mărunţişuri, cel mult jucării după care trebuie scormonit prin mormane de bălegar, în comparaţie cu bogăţia cunoaşterii lui Cristos.
Pasaj biblic: Filipeni 3:7-9.
Notă: Traducerea grecească a cuvântului “gunoi” din versetul 8, este “bălegar”.
Discuţii posibile:
- Care sunt lucrurile la care ai fi dispus să renunţi pentru a-L găsi şi a-L urma pe Cristos? Cu alte cuvinte, care este preţul pe care îl plătești pentru a fi creştin în şcoala ta?
- Este posibil ca cineva să Îl accepte pe Cristos în inima lui şi să nu renunţe la gloria lumii, bogăţie şi faimă?
- Care sunt lucrurile la care ţi-ar fi cel mai greu să renunţi?
- În virtutea celor învăţate din Filipeni 3:8, imaginează-ţi o scală de la 1 la 10, cu care să măsori valorile acestei lumi (10 fiind “le consider pe toate un gunoi” şi 1 “ei bine, e ceva ce îmi place şi pentru care merită scormonit în gunoi”). De ce ai ales să le clasifici astfel?
Foto: www.flickr.com