Două seminţe stăteau aşezate una lângă alta în pământul fertil din grădină. Prima sămânţă spuse:
– Vreau să cresc! Vreau să-mi trimit rădăcinile adânc, prin solul de sub mine şi să-mi trimit mugurii prin crusta pământului de deasupra mea… Vreau să-mi deschid petalele ca nişte flamuri prevestitoare ale primăverii… Vreau să simt căldura soarelui pe faţa mea şi roua cu binecuvântarea ei pe frunzele mele…
Şi astfel crescu! A doua sămânţă spuse:
– Mi-e frică. Dacă îmi trimit rădăcinile în solul de sub mine, cine ştie ce voi întâlni în întuneric!… Dacă în creşterea mea prin crusta pământului de deasupra mea, îmi voi zdreli mugurii mei delicaţi?… Sau dacă îmi voi deschide petalele şi vreun melc mi le va mânca?… Sau vreun copil mi le va smulge…? Nu! E mai bine să aştept până când voi fi în siguranţă!
Şi astfel a aşteptat!
O găină de curte, scormonind prin pământul reavăn de primăvară a găsit sămânţa care aştepta, şi a înghiţit-o cu promptitudine.
Morala: Aceia dintre noi care refuză să rişte şi să crească, vor fi înghiţiţi de viaţă!