Obiecte: Un săpun, pete pe mâinile dumneavoastră.
Pasaj biblic: Ioan 3:36
Idee generală: Doar Isus ne poate spăla de păcate.
Mâinile mele sunt murdare. (Arătați copiilor petele de pe mâinile dvs.) Ca să se ducă aceste pete, ar trebui să mă spăl.
Poate aş putea să suflu murdăria. (Suflați peste pete.) Credeţi că ar ajuta? (Faceți o pauză pentru răspuns.) Nici eu nu prea cred. (Arătați din nou mâinile.) Încă sunt murdare!
Poate aş putea să le curăţ ştergându-le de haine. (Ștergeţi uşor mâinile de haine.) Credeţi că ar ajuta? (Faceți o pauză pentru răspuns.) Nici eu nu cred. (Arătați mâinile din nou.) Petele sunt încă acolo.
Poate ar trebui să torn puţină apă peste ele. Credeţi că apa va ajuta? Nu prea cred; petele astea sunt chiar impregnate în pielea mea.
Am nevoie de ceva special care să ma ajute să spăl aceste pete; cine poate să-mi spună ce este? Trebuie să-mi ud mâinile pentru ca acest “ceva” să funcţioneze, dar, cu siguranţă, nu pot elimina aceste pete fără apă şi mai ce?
Desigur, am nevoie de săpun. (Ţineți bucata de săpun.) Dacă vreau să curăţ toate aceste pete de pe mâinile mele, am nevoie de săpun. Doar astfel am şansa să reuşesc. Dacă nu folosesc săpunul, petele vor rămâne cu siguranţă acolo.
Câţi dintre voi v-aţi murdărit vreodată mâinile? (Faceți o pauză pentru răspuns.) Toată lumea, desigur. Oricine se murdăreşte la un moment dat.
Câţi dintre voi aţi folosit săpunul ca să vă spălaţi mâinile? (Faceți o pauză pentru răspunsuri.) Toată lumea! Sigur, toată lumea foloseşte săpunul ca să-şi cureţe mâinile murdare. (Ţineți bucata de săpun şi spălați-vă mâinile în timp ce vorbiți.)
Dumnezeu ne spune că suntem pătaţi de păcat. Înseamnă că avem, cu toţii, ceva greşit în noi, păcate pe care Dumnezeu nu le priveşte cu plăcere. (Arătați-vă mâinile.) Nouă nu ne place să vedem pete pe mâinile noastre. Lui Dumnezeu nu-I place să vadă petele păcatelor în vieţile noastre.
Nimeni nu e perfect. Nimeni nu face doar lucruri bune şi spune doar lucruri bune tot timpul. Cu toţii facem lucruri rele uneori. Poate să ne pară rău mai târziu, dar am greşit. Dacă am spus sau am făcut un lucru rău. Acesta este un păcat.
Păcate noastre sunt ca petele de pe mâini. Sunt pete murdare pe noi, pete care trebuie să dispară.
Este doar un lucru care poate face ca aceste pete să dispară. Care este acesta? Da, este săpunul.
Este o singură persoană care poate lua petele păcatelor voastre. Cine e Acela? Cine a murit pe cruce ca să ne salveze de pedeapsa veşnică? Da, Isus! Biblia ne spune că numai Isus poate îndepărta păcatele noastre. Doar Isus va reuşi. Dacă credem în Isus, Dumnezeu nu vede pete în viaţa noastră.
Puteţi să vă opriţi din a păcătui de unii singuri? Nu! Părinţii, pot ei să ia păcatele voastre? (Faceți o pauză pentru răspuns.) NU! Doar Isus poate lua păcatele noastre. Iubiţi-L pe Isus şi veţi fi curaţi în ochii lui Dumnezeu.
Acum, nu putem spune că Isus este o bucată de săpun. El este mult, mult mai mult decât atât. Doar săpunul poate îndepărta petele de pe mâinile mele. Doar Isus poate lua păcatul din viaţa mea.
Deci, data viitoare când veţi folosi săpunul ca să vă spălaţi, la cine vă veţi gândi? Isus! Amintiți-vă că doar Isus ne poate curăța de păcate. Iubiţi-L pe Isus şi veţi fi curaţi!
Foto: staticflickr.com