Meniu Închide

Stagiile răcelii

Cum răspunde un bărbat când soţia lui s-a îmbolnăvit de gripă?

Primul an de căsnicie: „Dulceaţă, sunt sincer îngrijorat de fetiţa mea, ce răceală cumplită ai putut să „achiziţionezi” şi nici nu vreau să îţi spun ce se vorbeşte despre virusul ăsta teribil, care bântuie prin zonă în perioada aceasta. Te duc la spital; am rezervat deja un salon privat şi ştiind ce mâncare groaznică au, m-am şi gândit să comandăm de la Rozzini. Nu-ţi fie teamă, am aranjat totul cu medicul de salon.”

Al doilea an de căsnicie: „Ascultă, iubito, nu-mi place cum tuşeşti şi am chemat un doctor să te consulte. Acuma, te duci tu frumuşel să te întinzi în pat, ca o fetiţă bună ce eşti şi eu am grijă de tot.”

Al treilea an de căsnicie: „Ar fi mai bine să te întinzi, dulceaţă. Nimic nu e mai binevenită ca o odihnă bună atunci când te simţi groaznic. Îţi aduc ceva; ce-ai zice de o farfurie de supă?”

Al patrulea an de căsnicie: „Hai dragă, nu mai fi atât de sensibilă! După ce dai mâncare la copii, speli vasele şi ştergi puţin pe jos, poţi să te odihneşti, ca să îţi revii.”

Al cincilea an de căsnicie: „De ce te încăpăţânezi şi nu iei două aspirine deodată, ca să îţi treacă mai repede?!”

Al şaselea an de căsnicie: „Ai putea face o gargară sau ceva, în loc să stai şi să latri toată noaptea!”

Al şaptelea an de căsnicie: „Pentru bunul Dumnezeu, nu mai tot strănuta, ce vrei, să mă bagi cu pneumonie în spital?!”

Dragostea are un „drum al răcelii” oricât ne-am strădui noi s-o păstrăm proaspătă şi vie. Acest fapt se adevereşte atât în relaţiile noastre cu ceilalţi, cât şi în relaţia cu Dumnezeu. Relaţia cu Dumnezeu pretinde acelaşi fel de legământ pe care un bun mariaj îl cere. Diferenţa este că, deşi dragostea noastră pentru Dumnezeu murmură şi dă înapoi de multe ori din cauza capriciilor noastre, dragostea lui Dumnezeu pentru noi rămâne neschimbată. El nu oboseşte să ne iubească şi o face la fel ca în prima zi. Dragostea Lui e nemăsurată, se revarsă pe deasupra şi nu are sfârşit. (Efeseni 2:4-5; Romani 5:8).

 

Foto: http://sweetwii044.deviantart.com/art/Soulmate-331523728