Undeva, adânc în subconştientul nostru, trăim într-o lume idilică.
Ne vedem într-o călătorie lungă care traversează continentele. Călătorim cu trenul sau cu avionul. Pe fereastră, aşezaţi confortabil în faţa unei ceşti de cafea, vedem un peisaj de vis: munţi acoperiţi de pădure, poieniţe cu iarbă verde, autostrăzi ce furnică demaşini, oraşe luminoase…
Dar, la loc de cinste în mintea noastră este destinaţia finală. Într-o anumită zi, la o anumită oră, vom ajunge la destinaţie, în staţie! Acolo suntem aşteptaţi de fanfare într-o atmosferă de sărbătoare.
Odată ajunşi acolo, atât de multe visuri ni se vor împlini şi viaţa noastră îşi va găsi, în sfârşit confortul mult râvnit. Plini de nerăbdare, trecem peste văi, poduri, oraşe, oameni – numărând minutele – aşteptând… aşteptând… aşteptând staţia! „Când vom ajunge acolo, în sfârşit, vom putea sta liniştiţi”, ne spunem. Când voi încheia anul şcolar… Când voi termina cu şcoala… Când voi împlini 18 ani… Când voi avea familia mea… Când voi avea apartamentul meu, maşina mea… Când îmi voi fi terminat de plătit toate ratele… Când îmi voi vedea ultimul copil intrat la facultate… Când voi fi promovat la locul de muncă… Când voi ieşi la pensie… voi putea trăi liniştit!
Dar, mai devreme sau mai târziu, va trebui să pricepem că nu există nici o staţie! Nu există nici un loc de odihnă, unde să ne vedem ajunşi o dată pentru totdeauna!
Adevărata bucurie a vieţii este însăşi călătoria! Staţia este doa un vis. Mereu ne distanţează de noi înşine!
„Savurează momentul” este un motto foarte bun dacă îl cuplăm cu Psalmul 118:24. „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” Nu problemele zilei ne apasă cel mai tare, ci regretele cu privire la ziua de ieri şi frica pentru ziua de mâine.
Regretele şi frica sunt gemenii care ne fură ziua de astăzi!