Broscoiul- Fred era doar o mică şi urâţică vieţuitoare; nu era deloc chipeş, nu era un bun jucător de fotbal şi nici nu era prea inteligent. Dar avea nevoie să se simtă special. Într-o zi, a desenat imaginea unei broscuţe foarte, foarte frumoase cu cei mai mari muşchi pe care-i poate avea o broscuţă. Deasupra desenului a scris:
FRED, Super-Broscoiul
“Ce desenezi acolo?”, îl intreabă Billy.
Apoi, îi smulse desenul lui Fred .
“Priviţi, copii!”, a ţipat el. “Fred se crede o super-broască”. Cu toţii au început să râdă atât de copios încât se tăvăleau pe jos.
Acest lucru l-a făcut pe Fred să se simtă ca un vierme, un nimic. A plâns atât de mult în autobuzul şcolii încât şoferul a trebuit să oprească puţin și să deschidă uşile autobuzului ca balta de lacrimi să se scurgă afară.
Ajuns acasă, Fred a citit în ziar despre o casă pentru copii abandonaţi. Nici ei nu se simţeau speciali.
“Și aceşti copii se simt ca nişte viermi”, a spus Fred. “Îi voi face să se simtă speciali”.
Astfel, în timpul lui liber, mergea la acea casă şi îi învăţa pe copii diferite jocuri. Îi îmbrăţişa, îi încuraja spunându-le “Măi să fie, ce rapid alergi!”, “Ce ochi căprui și frumoşi ai!”, “Te-ai descurcat de minune!”, “Eşti un om special!”.
După un timp, cineva a sunat la uşa lui Fred. Când a deschis uşa, a avut parte de o imensă surpriză! Un grup de copii abandonaţi doreau să-i dăruiască un buchet uriaş de trandafiri. Pentru a alege buchetul cel mai special, copiii și-au cheltuit toți banii pe care-i aveau. Văzândul, cu emoție în glas i-au spus: ”Dumnezeu să te binecuvinteze, Fred! Întotdeauna ai știut să ne faci să ne simţim speciali. Te iubim foarte, foarte mult!”
După ce au plecat, Fred a început să plângă de fericire. A ştiut că dacă ar fi fost un jucător faimos de fotbal, faima lui nu ar fi însemnat nimic în ochii lui Dumnezeu. Realizând acest lucru, a început să-și spună din nou şi din nou: “Sunt special pentru că pot arăta dragoste!”
Citiți Matei 10:30.
Foto: www.flickr.com